Calatoria, cu autorulota, pe Coasta Adriatica a Italiei este un vis devenit realitate. Am parcurs deja jumatate, prin Friuli, Veneto si Emiglia-Romana, si abia astept sa descopar si cealalta jumatate.
Asadar, calatoria noastra continua prin Marche, Abruzzo, Molise si Puglia.
Inca de pe drum, din autorulota, am observat ca peisajul este complet diferit fata de tot ceea ce am vazut pana acum. Culorile naturii sunt uimitoare. Pe partea dreapta, e plin de coline verzi, iar pe partea stanga, Marea Adriatica, mi-a captat atentia printr-o culoare fantastica de turcoaz.
Ca prima impresie, frumusetea naturii ne-a cucerit, si vom ramane aici pentru cateva zile.
Benvenuti a Marche!
Urmatoarea noastra destinatie este Scossicci (Porto Recanati), in regiunea Marche, situata fix in mijlocul Italiei. Punct de reper: Ancona.
E duminica, iar noi stim ca in weekend, italienii ocupa toate locurile din area sostas.
Ajugem la Parking Disco Karting si ne intampina un peisaj plin cu rulote. Cum ne si asteptam. Lasam autorulota in fata portii de intrare si mergem sa ne testam norocul. Imediat ce intram in camping, dam de un domn italian, care ne spune cu zambetul pe buze ca nu sunt locuri libere, dar ca totusi ne primeste si pe noi.
Generozitatea acestui domn ne-a facut sa ne simtim cu adevarat bineveniti in Scossicci. Si de asemenea, sa ne intrebam: Oare am fost noi norocosi azi, sau ospitalitatea italiana e la un alt nivel?
Am campat casuta noastra pe roti, intr-un loc mic, foarte aproape de vecinii nostri italieni de vis-à-vis. Ne-am aranjat locul nostru preferat in fata autorulotei, am mancat si ne-am odihnit un pic.
Dupa siesta de dupa amiaza care, e deja parte din rutina noastra de zi cu zi, am plecat la plimbare pe singura strada din Scossicci. Sau mai bine zis, am plecat sa cautam un bar, sau orice care sa transmita meciul Italia-Albania.
Pana acum am observat ca italienii au o abordare diferita fata de atmosfera din restaurante si baruri. Adica fara televizor.
Nu a fost o misiune usoara, dar suntem bucurosi ca am gasit un bar si am reusit sa facem rezervare. 2 ore mai tarziu ne-am intors, cu steagul Italiei in mana, si supriza! Barul era plin de de suporteri albanezi.
Nu ne-am simtit deloc diferiti in mijlocul multimii de albanezi, ci ne-am simtit parte din comunitatea lor. Ca intr-o familie. Si inca o data albanezii ne-au aratat ca sunt oameni frumosi inside and out.
Fac o mica paranteza.
Albania este tara cu cea mai pare populatie care traieste in afara tarii. In Italia, traiesc doar oficial peste 800 000 de suflete albaneze.
Chiar daca uneori sunt asociati cu stereotipuri negative, ce pot spune este ca, pe mine, m-au impresionat, si in primavera cand am fost in city break la Tirana, dar si acum cand am nimerit in comunitatea lor.
Dragi prieteni albanezi, felicitari pentru comunitatea frumoasa pe care o aveti! Felicitari pentru ca sunteti uniti!
E luni. O zi insorita, ideala pentru a incepe saptamana in stilul nostru cu cafea, mic dejun si cateva ore petrecute pe plaja.
Si ce plaja! De vis, nu-i asa?
Pe scurt, am avut o rutina linistita timp de 4 zile. Am gatit si am luat toate mesele acasa, la rulota noastra, ne-am odihnit, ne-am bucurat de plaja, am facut plimbari lungi pe jos, ne-am vizitat zilnic prietenii albanezi la o bere rece si stat la povesti..
Chiar am simtit ca avem casuta noastra in Scossicci. Si nu am facut absolut nimic in scop turistic.
Si incepe sa imi para rau ca, de multe ori am evitat sa includ Italia continentala pe lista destinatiilor pentru plaja. Insa acum, aflandu-ma aici, realizez ca, coasta Adriatica e complet diferita de cum mi-o imaginam. Si foarte surprinzatoare. Am mai aflat de la localnici ca ne aflam in Conero Riviera, una dintre cele mai frumoase destinatii de plaja din Italia.
Suntem impresionati de cat de interesanta e regiunea Marche. E un secret bine pastrat al italienilor, iar pentru noi este o destinatie de calatorie autentica. Si o descoperire foarte, foarte frumoasa.
Pe curand, Marche!
Benvenuti a Abruzzo!
Urmatoarea destintie: Roseto degli Abruzzi, in regiunea Abruzzo, tot in centrul Italiei. Punct de reper: Pescara.
Campam, casuta noastra, la ClubParadis, si avem un view supeb cu marea . Pot spune ca, azi, e ziua noastra norocoasa. Locurile cu privelisti minunate sunt mai mereu ocupate.
Inca de cand am ajuns, am obsercat ca, campingul e diferit fata de celelalte. Autorulotele sunt aranjate diferit, fata in fata, si nu exista ideea de spatiu propriu sau intimitate. Practic, impartim ‘curtea’ cu vecinii.
Ulterior, aflam de la proprietari, ca facem parte dintr-o comunitate interesanta de italieni care stau long term in camping.
Suntem tare curiosi sa aflam detalii despre cum e sa traiesti in camping, care sunt costurile, cand si cum se fac rezervarile, poate chiar si alte informatii care noua nici nu ne trec prin cap.
Sincer, ne surade o astfel de experianta si ne gandim ca ar fi fantastic sa traim cateva luni, langa mare, in Italia.
Suntem tare bucurosi de loc, ne scoatem scaunele si masuta, tragem repede marchiza, si fugim la piata sa luam ceva legume gustoase, burata delicioasa, paine proaspata si-n vin bun.
Apropo, Abruzzo este o regiune viticola, deci e un loc minunat pentru iubitorii de vin. Noi abia asteptam sa savuram un Trebbiano d’Abruzzo, un vin alb fresh si usor, asa de vara.
In cele 5 zile pe care le-am petrecut la ClubParadis, am avut ocazia sa cunoastem si sa ne bucuram de compania unor oameni fantastici.
Inca de cand am inceput sa calatorim, ne-am propus sa: mancam unde mananca localnicii si sa interactionam cu oamenii locului. Asta e modul nostru de a descoperi cultura locala.
Bine, ne pasioneaza si ne iese bine de tot partea cu mancarea, insa sa cream conexiuni cu localnicii este o experianta rara. Este o experianta de pret.
E ceva de nu poate fi inlocuit cu nimic altceva.
Inca de cand am ajuns am observat particularitatile acestui camping, si cu siguranta, totul este gandit pentru ca oamenii sa poata socializa mai usor.
Italientii de langa noi, cu care impartim ‘curtea’ sunt un cuplu de varsta a doua. Sunt in camping din luna mai, si stau pana vine caldura. Apoi, cauta racoarea la munte.
Cu ei, totul a inceput cu cateva lucruri simple, de moment, precum a face cunostinta si un simplu salut. A continuat cu discutii despre autorulotele Fiat, de unde suntem si multe, multe aprecieri pentru faptul ca vorbim limba italiana. A evoluat cu povesti despre viata noastra si viata lor. Si uite asa, s-a creat acel sentiment de bine profund, de comunitate, de apartenenta si evident, de prietenie in stare pura. A contat, bineinteles, si atitudinea lor deschisa.
Cu ‘batranica’ italianca m-am cunoscut de laundry day.
Eu m-am pus la rand la masina de spalat. Aveam cu mine un munte de rufe murdare. Doamna, care astepta cu rabdare sa i se termine programul, a intrat in vorba cu mine si s-a oferit sa imi imprumute suportul ei de uscat rufele.
Oferta ei m-a salvat. Aveam multe, multe de spalat si uscat si ar fi trebuit sa apelez si la optiuni mai putin convenționale pentru uscarea lor. Poate atarnate pe rulota si prin copaci.
Radem. Glumim. Dar asa a inceput totul. Si a continut urmatoarea dimineata, cand un batranel italian a venit la noi cu 1 kg de vongole abia culese din Marea Adriatica. L-am luat de la el cu doar 5 euro.
Vazandu-ne straini, a inceput sa ne spuna cu pasiune reteta traditionala de Spaghetti alle vongole. Ne-a explicat pas cu pas, pana ne-am blocat la prezzemolo, ingredientul final. Vazand ca nu intelegem, italianul tot repeta cu accent Prezzemolo! Prezzemolo!
Cu mainile gesticuland, apare batranica noastra cu o legatura de patrunjel, spunandu-ne ca fara el nu se poate, pastele nu for avea acelasi farmec. Ah, patrunjel! Mama lui de patrunjel ca nu ne-am prins, desi era simplu.
A fost o adevrata lectie de gatit, presarata cu umor si multa bucurie.
Pastele se fac doar cu ulei de masline, usturoi, putin vin, vongole si patrunjel. Am urmat cu strictete indicatiile, am gatit cu prezzemolo, si spaghetti alle vongole au iesit pur si simplu delicioase!
Pe seara, am inapoiat bratranicii suportul pentru uscat rufele si i-am spus cu entuziasm ca pastele au iesit perfect! Fata ei s-a luminat de bucurie si mandrie pentru traditia culinara. Mi-a zis sa o astept un pic si ea a urcat in rulota ei. Dupa cateva minute, s-a intors cu un digestiv pentru noi.
Am mers impreuna la mine, unde ma astepta Valentin, si a inceput degustarea.
Aveam pe masa 3 tipuri de lichior facut de ea. Am inceput degustarea cu bine cunoscutul limoncello, in timp ce batranica ne povestea despre cum face limoncello si despre lamaile pe care le folosea. Am continuat cu un lichior delicios de menta, si altul de alune de padure. Toate 3 delicioase si deosebit de aromate, cu ingrediente din curtea ei.
La povesti si arome, s-au alaturat grupului si sotul, dar si vecinii de vis-à-vis de noi. Povestile lor au fost captivante.
S-a vorbit mult despre mancare si am observat ca, italienii au o dragoste imensa pentru gatit si de asemenea, sunt foarte fixisti pe retetele lor traditionale.
Apoi, discutiile au trecut la un subiect fastinant: rulotismul, care este demult o traditie si o parte a culturii italiene.
Cel mai mult si cel mai mult, m-a uimit sa aflu ca batranica din fata noastra si sotul, au calatorit prin colturi indepartate ale lumii cu autorulota lor.
Ne-a povestit cu pasiune despre aventurile din Africa, in tari precum Libia, Sudan, Tunisia, Maroc. Si chiar a subliniat faptul ca nu s-a simtit niciodata in pericol. Ne-a povestit si despre experiantele din Rusia, tot cu autorulota.
Am ascultat cu placere si cu multa, multa curiozitate lectiile ei de viata pline de emotie, intelepciune, curaj si cu o deschidere enorma catre a explora lumea.
Batranica a devenit, fara indoiala, o adevarata sursa de inspiratie, si povestile ei au trezit in noi o dorinta puternica de a explora tot mai mult din lumea asta mare si frumoasa, cu autorulota.
A fost o seara plina de povesti si lectii de viata valoroase. A fost un moment in care am realizat cat de importante sunt legaturile umane si cat de mult poti invata de la oameni.
Amelie, a avut parte de propria experianta in aceasta comunitate. Micuta noastra, a reusit sa creeze legaturi magice cu copiii italienilor, fetita si baietel, de pe diagonala noastra. Dar si cu alti pitici care s-au mai alaturat distractiei.
In cele 5 zile petrecute in camping, Amelie a descoperit ca joaca nu are nevoie de cuvinte. Joaca este universala si este bazata doar pe bunatate, prietenie si deschiderea fata de ceilalti.
Intr-o lume in care tehnologia predomina, si din pacate copiii isi gasesc distractia si in ecrane si gadgeturi, ma bucur din suflet, ca Amelie a cunoscut conexiunile simple, autentice, si bucuria de a fi impreuna cu alti copii. Pana la urma o parte din copilarie consta doar in jocuri si prietenie.
Pentru noi, experianta din acest camping, a fost un reminder foarte valoros.
Conexiunile umane nu se limiteaza doar la familie, prieteni sau colegi de munca, ci trebuie sa existe dincolo de cercul nostru.
Suntem toti parte dintr-o comunitate mare, si indiferent de originea noastra, traim emotii si sentimente comune: iubire, fericire, bucurie, intelegere, empatie, tristete, frica.. si multe alte experiante din viata de zi cu zi.
Pentru sederea la area sosta, cum pun italienii, am platit 15 euro/zi cu toate facilitatile incluse.
Am aflat care sunt costurile pe luna: mai – 370 euro, iunie– 450 euro, iulie – 600 euro si pentru august – 800 euro. Iar daca vrei sa stau toata vara, se mai negociaza, bineinteles.
Rezervarile se fac prin telefon, in luna martie.
ClubParadis este o comunitate frumoasa si primitoare, si totodata, un camping de familie in adevaratul sens al cuvantului. Copiii sunt implicati in gestionarea campingului, iar parintii se ocupa de restaurantul de la plaja.
Sunt oameni exceptionali, pe care poti conta la nevoie. Va spun din experianta, bineinteles. Am avut nevoie sa taiem lacatul de la lada din spatele autorulotei, si ne-au oferit ajutor rapid și prietenos, am vrut sa vedem meciul Romania-Belgia, si bineinteles, l-au pus special pentru noi la terasa restaurantului.
ClubParadis, e special, si ne-ar placea tare mult sa ne reintorcem pentru o experianta long term.
Pe curand, Abruzzo!
Benvenuti a Molise!
Vom ramane peste noapte in portul din Termoli, un orasel superb din regiunea Molise.
Molise, nu este deloc in centrul atentiei, desi are un dar aparte: autenticitatea. Si este printre putinele locuri care iti permite sa te conectezi cu Italia in forma sa pura si traditionala.
Pe curand, Molise! La urmatoare vizita, promit ca voi descoperi mai mult din micile tale comori.
Benvenuti a Puglia!
Suntem la est de Roma, cu al sau Colosseum, si cu pastele mele preferate alla Carbonara, Cacio e Pepe si Amatriciana, mamma miaaaaaa..o ador si ma tenteaza sa schimb directia.
Dar nu. Suntem calatori si tocmai d-asta, am decis sa aruncam un ochi mai atent asupra Italiei.
Calatoria noastra continua, am ajuns in Puglia, si ne apropiem, in sfarsit, de tocul cizmei.
Drumul pana la locul de campare, a fost o calatorie printre maslini. Am mai zarit fabrici de ulei de masline si cate un truli superb din loc in loc.
Am campat langa Bari, acasa la un localnic – Savino’s House si dormim in curtea lui plina de maslini.
Luam repede mic-ul dejun simplu, ne urcam in autorulota si pornim catre Zoosafari Fasanolandia. Calatorim in famile, si facem cate ceva pentru fiecare dintre noi.
Azi e o zi cu totul speciala pentru micuta noastra, Amelie, care abia astepta intalnirea cu lumea fascinanta a animalutelor.
In sectiunea de safari din zoo, am intrat cu autorulota noastra, dar si cu multe emotii. Sa conduci printre animale e ceva absolut inedit.
Eu impreuna cu Amelie ne-am mutat in fata, nerabdatoare sa vedem totul cat mai bine.
Am trecut printr-o zona cu capre, caprioare si caluti tare prietenosi. Animalutele se apropiau de rulota, iar noi le salutam cu bucurie si entuziasm.
Am trecut si printre lei si tigri impunatori. Si in sfarsit, am ajuns in zona noastra preferata cu elefanti, girafe, zebre, camile. Toate curioase si dornice de atentie.
Amelie era atat de incantata. Am deschis repede geamurile autorulotei sa le dea sa pape morcovi si sa le poata mangaia.
Recunosc, am fost fascinati toti 3 de intalnirea cu animalele, insa Amelie a simtit bucuria la cote maxime. Si emotiile, bineinteles.
Zoosafari Fasanolandia a fost o experianta frumoasa, in special pentru Amelie. Apropierea dintre ea si ele au lasat-o fara cuvinte.
Nici pentru noi nu a fost o simpla vizionare. Ne-am bucurat pentru micuta noastra, dar si sa vedem animalutele libere si relaxate intr-un loc care imita habitatul lor, si nu in spatele unor garduri.
Calatoria noastra, desigur, continua spre Salento!